CUM SĂ STAU LA MASA DE TENIS???

Poziția de bază

Pozitia de baza este maniera de asteptare a mingii lovite de adversar, adoptata de jucatorul de tenis de masa.

Ca o prima regula privind modul de executie a acestui element tehnic se impune necesitatea asteptarii mingii cu fata spre adversar. Privirea este indreptata intotdeauna spre minge.

Paleta este ținută în fața corpului, la o distanță corespunzătoare de trunchi, în dreptul liniei mediene a acestuia, în pozitie de rever, brațul și antebrațul formând un unghi de aproximativ 90°.

Corpul este plasat la mijlocul mesei, cu trunchiul putin aplecat in fata, centrul de greutate al intregului corp fiind coborat si deplasat inainte. Umerii sunt usor coborati si relaxati in mod natural, axa lor fiind paralela cu linia de fund a mesei.

   Picioarele sunt departate la nivelul umerilor, cu genunchii flexati, greutatea corpului fiind repartizata in mod egal pe ambele picioare, mai mult pe varfuri.

Gradul diferit de flexare a genunchilor indica o poziție de bază "joasă", una "medie" și "înaltă". În jocul actual sunt indicate primele două poziții deoarece permit o deplasare mai rapidă la masă.

O bună poziție de bază necesită realizarea unui bun echilibru, favorizând deplasarea eficientă intr-un timp cat mai scurtspre minge, în orice direcție ar fi ea.

În funcție de caracteristicile tehnico - tactice ale jucătorului, poziția de bază se poate modifica, fara a se devia de la principiile ei de bază.

Astfel în cazul unor jucatori care se bazează mai mult pe loviturile executate cu forehandul, se va modifica nu numai poziția de bază propriu-zisă, prin rasucirea amplificată a trunchiului spre dreapta, ci și locul de situare a întregului corp față de linia mediană a mesei, pentru a putea controla o treime din suprafața mesei cu partea de forehand.

Această poziție de bază o întâlnim la marea majoritate a jucătorilor ofensivi cu priza clasică și mai ales jucatorilor ofensivi cu priză toc, ale căror lovituri puternice din partea dreaptă sunt mult ușurate de caracteristicile lor biomecanice.

Deosebiri în privința poziției de bază se observă la jucătorii ofensivi față de cei defensivi, poziția mai joasă și mai depărtată de masă este caracteristică "apărătorilor", fapt explicabil prin natura deplasărilor specifice la masa de joc și prin suprafața mai mare pe  care trebuie să o acopere.

Deplasările specifice

Circulația rapidă a mingii a dus la o perfecționare deosebită a deplasărilor specifice la masa de joc. Nevoia acoperirii acoperirii unei suprafețemari determină o permanentă mișcare a jucătorului, care îi permite acestuia executarea în cele mai bune condiții a diferitelor elemente și procedee tehnice.

Deplasarea este elementul tehnic care face legatura între doua lovituri consecutive, asigura plasarea corectă a tuturor segmentelor corpului față de minge și realizează plasarea optimă a centrului de greutate a corpuluiși un control permanent al echilibrului.

În funcție de traiectoria mingii venită de la adversar și de intențiile tactice ale jucătorului, deplasările specifice vor pune corpul în poziție de forehand sau rever, apropiindu-l sau departându-l de masa de joc.

Deplasările specifice se execută cu pași adăugați, indiferent dacă ele sunt laterale, înainte, înapoi sau oblic de linia de spate a mesei. Numai în situații deosebite se efectuează pașii de alergare, care nu sunt indicați, nefiind de natură să păstreze un echilibru corespunzător.

Deplasarea cu pași adăugați începe cu piciorul de pe partea spre care se execută lovitura. În vederea deplasării corpului pe o distanță mai lungă în minimum de timp, greutatea acestuia se va lăsa în primul moment pe piciorul opus direcției de deplasare dorite, care printr-o împingere puternica va propulsa corpul în locul optim de lovire.

Astfel, pentru a executa o lovitură cu forehandul în colțul rever, din poziția de așteptare de la mijlocul mesei, greutatea corpului va trece un moment pe piciorul drept, care în acest sens se va flexa mai mult, pentru ca apoi, printr-o puternica împingere în sol cu piciorul drept, corpul să ajungă direct în colțul stâng al mesei.  

Deplasările specifice ale jucătorului defensiv diferă de ale celui ofensiv. Îndepărtarea de masă, caracteristică acestor jucători, determină necesitatea acoperirii unei zone mai mari, fapt ce amplifică deplasările specifice a căror execuție este ușurată de o bază de susținere mai mare și o pozișie mai joasă. Pașii de deplasare în astfel de cazuri sunt mai mari, terminându-se cu fandări, în finalul fazelor pregătitoare a loviturilor defensive.

Raza de acțiune a jucătorilor ofensivi este mai scurta, de aceea și deplasările specifice se realizează cu pași adăugați mai mici, poziția flexată a genunchilor fiind diminuată în comparație cu cea a apărătorilor.

O corecta deplasare la masa de joc nu trebuie sa duca in nici o situatie la dezechilibrare a jucatorului sau la intoarcerea lui cu spatele spre adversar.

In cazurile deosebite in care aceasta dezechilibrare se produce, revenirea in pozitia de baza se va realiza in cel mai scurt timp posibil.