vineri, 8 mai 2020

PRINCIPIUL SISTEMATIZĂRII ÎN TENIS DE MASĂ



         Esența acestui principiu este dezvăluită de o serie de norme cu privire la regularitatea antrenamentelor de tenis de masă și sistemul de alternare a eforturilor cu odihna, precum și la succesiunea antrenamentelor și legătirura dintre diferitele laturi ale conținutului lor. Continuitatea procesului de antrenament și alternarea optimă a eforturilor cu odihna. Este absolut evident că antrenamentele de tenis de masă efectuate cu regularitate au un efect foarte mare în comparație cu antrenamentele împrăștiate.


       Modificările fundamentale și de structură care se produc în organism, în timpul, și ca urmare a practicării antrenamentelor sunt reversibile, adică urmează o dezvoltare inversă în cazul încetării antrenamentelor. Este suficientă o întrerupere relativ scurtă, ca să înceapă reducerea legăturilor reflex condiționate create, scăderea unor indici morfologici, etc.


         Una din principalele reguli ale principiului sistematizării decurge tocmai din faptul că în procesul de antrenament sunt de neacceptat întreruperile, care duc la pierderea efectului pozitiv al antrenamentului, prin urmare, efectul fiecărui antrenament trebuie să îl depășească pe precedentul, consolidând și perfecționând procedeele tehnice continuu. 


        

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu